De zece ani, Beta premiază inițiativele și proiectele de arhitectură de calitate din România, Ungaria și Serbia. Juriul internațional din fiecare ediție este format din arhitecți de renume, iar premiile acordate reflectă determinarea noastră de a promova autorii și proiectele cu un impact benefic asupra mediului construit.
Pentru prima oară în această competiție, am introdus Premiul Publicului, prin care ne dorim să îmbunătățim legătura arhitecților cu publicul larg, subliniind importanța arhitecturii care se adresează direct valorilor și nevoilor societății.
Cu toții trăim și folosim orașul și spațiile pe care arhitecții le proiectează, așa că dorim să recunoaștem în Premiile Beta preferințele publicului larg. Premiul Publicului este modul nostru de a aduce arhitectura de calitate mai aproape de publicul larg și de a promova acele proiecte de arhitectură care ne fac mândri de orașele în care trăim. Fiecare persoană poate vota un singur proiect din categoriile Spațiu Construit, Spațiu Interior, Spațiu Public, Lucrări de licență și Căutări.
Votul publicului va fi deschis deodată cu vernisajul expoziției și se va desfășura până la finalul concursului, când proiectul cu cele mai multe voturi va fi premiat în cadrul Galei de Premiere a Premiilor Beta 2024.
Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Attila KIM Architects este echipa condusă de arhitectul Attila Kim, un arhitect cu o vastă experiență în proiectare de expoziții și evenimente culturale, restaurare și proiecte de arhitectură, nominalizat de trei ori pentru premiul de arhitectură contemporană al Uniunii Europene, premiul Mies van der Rohe, câștigător al mai multor premii naționale în cadrul Bienalei de Arhitectură București, Anualei de Arhitectură București, Bienalei de Arhitectură Transilvania, Premiile Arhitext, și distins în 2016 cu Arts and Society Leadership Award de Aspen Institute pentru contribuția adusă culturii românești.
Attila Kim este membru fondator al atelierelor de arhitectură Studio Kim Bucșa Diaconu (SKBD) și Lundi et Demi, iar începând cu 2012 desfășoară activitate profesională independentă, conducând o echipă tânără și dinamică, sub numele de Attila KIM Architects. Membrii echipei sunt Attila Kim, Alexandru Szűz Pop, Adina Marin, Andreea Precup și Cristina Iordache.
Proiectele importante includ clădiri publice, clădiri rezidențiale, showroom-uri, expoziții și târguri, magazine și restaurări de monumente istorice.
Începând din 2016, Attila Kim este Comisarul României la Bienala de Veneția.
Descrierea proiectului în limba maternă
Sălile Muzeului Național de Artă Timișoara, care au găzduit expoziția Victor Brauner, au un caracter foarte puternic, pe de-o parte din cauza formei arhitecturale baroce, iar pe de altă parte datorită contrastului dintre culoarea albă a pereților și a tavanelor respectiv culoarea închisă a lemnului tâmplăriilor ușilor, ferestrelor, obloanelor de lemn și a plintelor de la nivelul parchetului.
Conceptul arhitectural se bazează în primul rând pe diminuarea acestui contrast puternic și definirea unui spațiu mai neutru pentru expunerea lucrărilor din expoziție.
Caracterul arhitectural a sălilor, dimensiunea spațiilor, modul în care sunt realizate legăturile între ele, prezența puternică a tuturor ușilor, ferestrelor, inclusiv a nișelor, care păstrează memoria circulațiilor zidite, și nu în ultimul rând, prezența elementelor decorative, determină o abordare arhitecturală de simplificare a spațiului.
Un alt aspect foarte important, care influențează arhitectura expoziției, se datorează lipsei de pereți suficienți de expunere. Spațiul expozițional amenajat în această clădire barocă, tipică pentru perioada ei de construcție, este format dintr-o înșiruire de spații, pereții cărora sunt divizați de uși, ferestre, nișe și goluri înzidite.
Pornind din arhitectura perioadei în care au fost realizate lucrările lui Victor Brauner, abordarea arhitecturală propune folosirea unor elemente moderniste, tipice perioadei interbelice. În vederea reducerii atmosferei contrastante din săli, s-a propus vopsirea pereților și ale tavanelor într-un gri închis, nuanță tipică perioadei moderniste, astfel apropiind culoarea pereților și ale tavanelor de nuanța închisă a lemnului prezent în spațiu.
Intervenția majoră a propus realizarea unor pereți noi, care în anumite instanțe ascund nișe existente, în altele permit expunerea în fața unor goluri existente, astfel creând mai multă suprafață de perete pentru expunerea lucrărilor. Acești pereți noi sunt finisați cu material lemnos, de nuanță apropiată cu maroul închis al tâmplăriilor, citând lambriurile de lemn ale caselor interbelice. Panotarea lucrărilor de artă pe suprafețe de lemn era o practică răspândită în secolul trecut, des întâlnită și în cazul interioarelor moderniste.
