Ce este Beta

Beta - bienala timișoreană de arhitectură este un proiect cultural al Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România, organizat de o echipă dedicată. Beta 2024 reprezintă cea de-a cincea ediție, marcând zece ani de activitate.

Beta este principalul eveniment de arhitectură din vestul României, cu o influență euroregională, având o componentă de colaborare la nivelul țărilor învecinate – Serbia și Ungaria. O parte importantă a conexiunilor internaționale este asigurată de apartenența Beta la comunitatea LINA, o rețea care conectează instituțiile relevante cu practicieni și gânditori emergenți care lucrează la intersecția dintre arhitectură și alte domenii legate de cultura spațială: aceasta își propune să promoveze talentele în devenire.

Beta articulează o serie de acțiuni, proiecte, evenimente și expoziții în jurul a 3 piloni: Educație, Profesie și Oraș. Ceea ce propunem este o arhitectură a acțiunii, definită de dorința de a fi proactiv, de a colabora, de a intra în dialog și de a relaționa. De a înțelege, până la urmă, harta completă și complexă a mediului construit. Ne dorim să promovăm interacțiunea dintre diferite entități, înainte de a vorbi despre intervenții concrete. Propunem dialog în locul declarațiilor, colaborare în locul izolării, procese în locul evenimentelor punctuale.

Structura bienalei

Premiile Beta

Beta este formată din două componente, Expoziţia principală și Premiile Beta, aduse împreună de un program ce mediază întregul conţinut al bienalei.

Premiile Beta 2024 reprezintă principalul eveniment al categoriei Profesie, care susține și promovează arhitectura de calitate și profesioniștii care contribuie la îmbunătățirea mediului construit, fiind concepută ca o interfaţă de relaţionare atât în cadrul profesiei, cât şi între profesie şi mediul socio-cultural în care aceasta activează.

Premiile Beta 2024 vor avea, ca și expozițiile-concurs de până acum, un caracter euroregional, prin deschiderea concursului la nivelul celor 3 țări vecine: România, Ungaria și Serbia. Organizarea concursului în acest format se bazează pe similaritățile de context la nivelul celor 3 țări, încurajând participarea la o scară mai largă și contribuind astfel la dezvoltarea unui dialog multilateral despre viitorul profesiei.

Pe lângă cei 10 ani de activitate a echipei Beta, ne propunem să celebrăm în 2024 și producția de arhitectură de calitate din ultimul deceniu. Premiile Beta vor putea oferi o imagine de ansamblu asupra proiectelor remarcabile ale ultimei decade.

Expoziția Principală

Tema fiecărei ediții de bienală se reflectă cel mai puternic în expoziția de curator, care reprezintă rezultatul unei cercetări aprofundate și care expune o temă relevantă pentru relația dintre arhitectură, oraș și societate.

Efortul curatorial al fiecărei ediții urmărește setarea unui discurs racordat la teme relevante din plan internațional, interpretându-le prin si pentru unicitatea contextului local și hyperlocal.

Expoziția principală Beta 2024 este curatoriată de arhitecta Oana Stănescu împreună cu asistenții curatori Chase Galis și Simina Marin.

Tema ediției va fi anunțată în cadrul evenimentului teaser Loading Beta, care va avea loc între 4-8 aprilie în Timișoara.

Ediții trecute

LINA Community

Beta - Bienala timișoreană de arhitectură este membru în platforma LINA, succesorul Future Architecture Platform, împreună cu multe alte instituții europene de arhitectură, alături de care dezvoltă LINA Architecture Programme, un program cultural european ce se întinde pe durata a trei ani. În acest context anual, LINA organizează un apel de idei prin care caută noi creativi emergenți care să contribuie la programul cultural prin colaborări cu instituțiile membre.

În pregătirea celei de-a cincea edițiii de Beta, am invitat bursierii LINA să contribuie la programul Loading Beta, care a avut loc în aprilie în Timișoara.

Consolidând pilonul educațional al bienalei, Dérive (BE+NL)- un duo de arhitecți care lucrează la intersecția dintre arhitectură, spațiu public și strategii urbane, au ghidat studenții de la FAUT - Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara pe cursul râului Bega și printre serele Stațiunii Tinerilor Naturaliști într-un atelier de cartografiere mentală.

Împreună cu Future Foodscapes Research Unit (ES), un colectiv de cercetare axat pe regândirea viitorului sistemului alimentar planetar, au prezentat proiectele lor și au discutat cu publicul timișorean la LINA coffee talks despre rolul arhitecților la intersecția dintre comunități, sisteme și locuri.

Dérive (left) & FFRU (right) @ LINA Coffee Talks
Dérive (left) & FFRU (right) @ LINA Coffee Talks
Hairy Drawing @ Atelier de cartografiere mentală
Hairy Drawing @ Atelier de cartografiere mentală

2023 a fost un an special pentru Timișoara, în care am sărbătorit orașul drept Capitală Europeană a Culturii. În acest context, echipa, prin proiectul Privește Orașul, a implementat o instalație arhitecturală de mari dimensiuni - Pepiniera. 1306 Plante pentru Timișoara, proiectată de MAIO Architects din Barcelona. Instalația a ocupat o centralitate simbolică a orașului (Piața Victoriei) și a propus să fie citită ca o invitație la regândirea și intensificarea utilizării spațiului public și a spațiilor verzi ale acestuia.

În acest context, echipa Beta a participat la LINA Architecture Programme 2023-2024 printr-o serie de colaborări cu 3 grupuri de creativi emergenți Ana Gallego, Filter Café Filtré și Space Saloon & The MAAK în vederea continuării programului de activare a Pieței Victoriei.

În 2021 și 2022, echipa Beta a continuat colaborarea cu Davide Tommaso Ferrando și Daniel Tudor Munteanu, de data aceasta ca și curatori ai celei de a patra ediții Beta, cu tema Orașul, un bun comun.

În cadrul aceleiași ediții a bienalei timișorene de arhitectură, echipa a colaborat cu Alkistis Thomidou și Berta Gutiérrez Casaos, membre ale forty-five degrees - o practică de design dedicată realizării critice a spațiului colectiv. 45°N: linia de demarcație între Mediterana idealismului nostru și nordul pragmatismului nostru, o graniță imaginară pentru mii de migranți. 45° C: cea mai ridicată temperatură înregistrată în mai multe orașe europene, un memento că nu mai putem amâna o schimbare socială spre descreștere.

Echipa Beta a păstrat legătura cu grupul, s-a întâlnit de câteva ori în timp ce aceștia făceau cercetări despre paralela 45º în România și a răspuns la întrebările lor pentru publicația pe care au pregătit-o -Ritualuri radicale. În weekendul de deschidere a Beta 2022, cartea a fost lansată la Timișoara în prezența atât a Bertei, cât și a lui Alkistis.

În 2020, Beta a devenit membră LINA, acesta a fost și primul an în care echipa de proiect a colaborat cu o serie de creativi emergenți, aceștia au contribuit la îmbogățirea programului celei de a treia ediții a bienalei printr-o conferință cu tema - Viitorul practicii de arhitectură astăzi.

Împreună cu Gianpiero Venturini, fondatorul Itinerant office și curator al New Generations Festival, Davide Tommaso Ferrando și Daniel Tudor Munteanu inițiatori și curatori ai Unfolding Pavilion și Will Jennings, artist vizual, scriitor și educator, am dezbătut nenumăratele proiecții de viitor în ceea ce privește practica arhitecturii, rolul și responsabilitatea unui arhitect în prezent.

Cum ne finanțăm?

Pentru fiecare ediție a bienalei, echipa Beta aplică pentru finanțări din domeniul cultural (din plan local, național și internațional) și mizează pe consolidarea parteneriatelor existente și crearea de noi parteneriate.

Ediția din 2024 este un proiect prioritar al Ordinului Arhitecților din România, finanțat prin timbrul de arhitectură și cofinanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.