Spațiu public

Instalații temporare

0

voturi ale publicului

0

voturi ale publicului

Laura Ichim

Autor(i) / Reprezentanți echipă

Laura Ichim

Profesia

Arhitect

Colectiv/birou

Piesaa, Nord Birou de Arhitectură

Locația proiectului

Câmpulung Moldovenesc

Buget în euro

2300 EUR

Dată început proiect

Iulie 2022

Dată finalizare proiect

August 2022

Client

Câmpulung Film Fest

Constructor

Costakala și voluntarii Câmpulung Film Fest

Credite foto

Daniel Miroțoi

Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă

PIESAA este un studio de arhitectură din București, format din Petre Andreea, Ichim Laura, Enache Loredana și Ștefan Sălăvăstru. Ei s-au cunoscut la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu” din București și au colaborat la diverse competiții, ateliere și proiecte împreună. Studioul a fost înființat oficial la începutul anului 2024. Printre lucrările lor notabile, proiectul “House for a Garden” a câștigat premiul 1 la Anuala de Arhitectură din România în 2022, “Structures for a Community” a fost selectat pentru Bienala de Arhitectură din România în 2023, iar “A Home for Travelers” a fost nominalizat la Regionala de Arhitectură Moldova în 2024. Nord este un birou de arhitectură din Câmpulung Moldovenesc, specializat în elaborarea proiectelor din zone urbane cât și rurale.

Descrierea proiectului în limba maternă

Câmpulung Film Fest este un festival internațional de film din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Scopul acestui eveniment pleacă de la dorința regenerării urbane a locului și deschide orașul către comunitatea cinefilă. Piața centrală a orașului este unul dintre locațiile de proiecție principale ale festivalului și punctul unde se coagulează diverse evenimente de-a lungul anului, pentru a aduna comunitatea locală. Centrul pieței este marcat de un element vertical, ce funcționează ca suport al diferitelor instalații în timpul acestor evenimente. Scopul a fost de a evidenția această proprietate a centrului, de a aduna comunități în jurul său și de a înlesni interacțiunile sociale. Astfel, în spațiul eminamente public al pieței, este introdus pavilionul circular ca o limită permeabilă, ce creează un loc ferit în centru și amplifică caracterul deschis al pieței la exterior. Între cele două moduri de a fi, rezultă o mișcare și un schimb de informații continue: joaca de-a v-ați ascunselea, alergat, plimbat cu role, stat la vorbă sau vizionat filme pe banchetele de lemn. Pânzele albe, ce leagă modulele, nu sunt doar pentru a proteja și delimita spațiul interior, ele oferă un suport pentru transmiterea mesajelor, formulând participativ idei noi pentru oraș. Pavilionul este realizat din materiale locale, prezența lui urbană fiind una reversibilă. Construcția lui a fost posibilă cu ajutorul unui meșter local ce a debitat materia primă, pavilionul fiind apoi pus în operă de către voluntarii festivalului în cadrul unor scurte ateliere. Pentru a facilita procesul constructiv și a reutiliza corpurile în alte ediții de festival sau cu alte ocazii, principiul structural este repetiția unor module nedeformabile cu îmbinări simple; modulele sunt prinse între ele cu tije filetate pentru a putea fi ușor dezasamblate ulterior.