Perisabilitatea copierii

Sunt student la Facultatea de Arhitectură și Urbanism (FAUT) din Timișoara. Văd Arhitectura ca o unealtă/proces, decât ca o slujbă sau subiect academic. Cred că numai prin cuprinderea pluralității studiilor și domeniilor, în vederile de zi cu zi, putem atinge un grad înalt de înțelegere a contextului. Mediul a dezvoltat puncte cheie în gândirea mea. Crescând, am vizitat Grecia. Pentru mult timp, Peloponezul, cu siturile și muzeele arheologice au fost singurul context cunoscut despre Artă și Istorie. De la o vârstă fragedă pictez, și combinând cu peisajele trăite, s-a transformat într-o adorație pentru Mediterană, împreună cu oamenii și locurile ce le citim în Herodot și Pausanias. Pasiunea pentru Istorie/Antropologie creștea. Pe parcursul acestor trei ani, am devenit conștient de mine și orașul în care locuiesc. Să înțeleg că valoarea orașului cosmopolit a avut o influență asupra mea, dar nu în măsura în care a avut-o orașul italian. Vizitând orașe precum Veneția și Florența în timpul studenției, m-am atașat de domeniul Istoriei Artei. Atunci am dezvoltat un soi de relație cu opera de artă. Acum încerc să sintetizez și materializez tot ce-am trăit. E o misiune grea și în același timp greșit interpretată. Deoarece experimentarea, consider, ar trebui să fie o stare de spirit a vieții unui om. Cunoașterea nu se sfârșește, pentru că-i proces.

Într-o lume în care goana după succes, chiar fie aceasta tratată superficial, transformă cover-ul într-un operator ce diluează ideea originară. Aducerea epigonilor în fața unui public tot mai puțin informat și cultivat, are ca rezultat emanația unui profil de cover ca fiind ceva original, nemaivăzut și nemaiauzit. Nu trece mult timp, nici măcar o fărâmă de generație și moda se schimbă, apare alt cover, o lungă coadă de așteptare din partea celor care au redescoperit o lume nouă, bravă. În timpul acesta, zbaterea celor care doresc să creeze are sincope, atenția publicului fiind orientată repetitiv către noi copii ale unor copii. Tehnologic, procesul clonării fiind posibil, cover-ul clonează repetitiv, secvențial, imagini și ritmuri pe care o lume apusă le-a ridicat la rang de artă. Încă, tot tehnologic, clona nu poate prelungi și nici nu poate reveni la ceea ce a fost originalul. De aceea cover-ul este perisabil. Generații de oameni au zidit ceea ce astăzi numim „umanitate”, piatra și mortarul acestui edificiu au înglobate teoreme, experimente, reprezentări fizice și mentale. Edificiul nu se poate copia, umanitatea nu este clasabilă. Fundația este solidă (numai un război atomic sau vreun meteorit, sau poate chiar un virus o poate sparge). În schimb, avem probleme cu acoperișul, care se schimbă și se poate schimba la fiecare modă - reinterpretarea unor principii. De aceea „punctul de vedere” se apără ca o lege și tot acesta schimbă proprietățile unei opere de artă, falsificând-o prin apariția unui cover. Sigur că vina nu este a fenomenului, ci mai degrabă a autorilor, care bănuiți de vanitate nu arată sursele, nu deconspiră originalul. Atunci când se dezvăluie, o apariție abruptă achiziția unor drepturi de autor este vizibilă (să nu uităm de mult disputatul bun simț al mediei). Doresc să pun în vedere că aceste manifestări sunt perisabile, nu vor fi niciodată copii romane sau renascentiste. Este adevărat că omul s-a întors de nenumărate ori înapoi pentru a mai scotoci în lada istoriei, însă cei care o fac pentru poleială nu apar în față nici măcar pentru o generație.