Mă numesc Tudor Stănilă și în iulie 2024 am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, secția Arhitectură. Proiectul de Diplomă, premiat cu Locul I la concursul „Best Diploma” din cadrul universității, doar a concluzionat un proces dinamic al formării mele profesionale. Încă din primul an universitar, atelierul de proiectare a fost mediul în care am simțit că îmi pot dezvălui și antrena abilitățile. Proiectele din facultate, alături de cele ale concursurilor de arhitectură sau cele din cadrul unor birouri de arhitectură, au reprezentat pentru mine momente ale unor „provocări”. Bucuria incertă a începerii unui nou proiect este aceeași cu cea de la finalul său, când lucrurile sunt limpezi, clare și așezate, gata de a fi „livrate”. Cred că acest echilibru al unei ambiții permanente, cercetătoare, este un aspect principal al modului meu de a proiecta. Desigur, pe parcursul anilor de studiu am învățat răbdarea, ponderarea și felul în care gestionezi un eșec. Reziliența și încrederea (mai bine spus, curajul) sunt elemente esențiale, cred eu, pentru un viitor arhitect. Mi-am dat seama că, de multe ori, așa-zisul ,,secret” constă în lucruri care nu țin de practica de arhitectură. Sistemul de referințe format anterior (arhitecturale și non-arhitecturale) m-a ajutat extrem de mult, pentru că aproape de fiecare dată a generat „o idee”. În acest fel, cel puțin până acum, arhitectura pentru mine este similară cu a avea o ,,anumită idee”.

Palaestra Sportului Studențesc se adresează comunității studențești bucureștene și nevoii sale de a completa Complexul Sportiv din cartierul Regie. Ideea proiectului de diplomă nu se leagă doar de o necesitate funcțională, ci încearcă corelarea cu povestea de succes a clubului Sportul Studențesc. Locul palaestrei este un teren încărcat de o istorie a performanței sportive și academice, un loc originar al comunității studenților din București. Diploma restaurează acest artefact al memoriei. Așadar, proiectul palaestrei este unul de edificare a locului, de marcare a istoriei, de reconciliere urbană și, în fond, de reconstrucție a unei idei: cea a sportului universitar și a semnificațiilor sale. Statutul sportului ca element complementar al educației are nevoie, la fel ca situl pe care se găsește palaestra, de o revitalizare. Propunerea cuprinde și un proiect de masterplan care să „lucreze” la scara orașului. Pe lângă facilitățile sportive și amenajarea parcului, proiectul urmărește refacerea unor legături urbane, mufarea reușită a intervenției în țesutul destructurat și poziționarea viitoarei construcții în vederea unei relaționări potrivite cu vecinătățile. Palaestra, ca obiect al arhitecturii antice, este o construcție reprezentativă ca loc al actului sportiv și al cultivării idealurilor morale și civice. Palaestra se identifică cu un anumit arhetip arhitectural, cu o anumită formă a spațiului și o anumită modalitate de așezare pe teren. Astfel, reapariția surprinzătoare a acestui program în contemporaneitate poate fi făcută printr-un gest arhitectural clar, abstract, care să aducă aceeași forță, liniște elementară și primară a palaestrei vechi. Aproape convențională, sala de sport modernă este rezultatul unui răspuns direct la cerințele normativelor. Precizia matematică a suprafeței de joc determină astfel o „măsură”, o dimensiune concretă a clădirii. Concentrându-se pe un singur volum sculptural care aduce alături de sala de sport diverse spații de expoziție, piețe, spații publice ferite de soare, săli ale comunității studențești, deci prin expresivitatea și polisemantismul său funcțional, palaestra devine o clădire „permanentă”, în ideea unui obiect care nu își dezvăluie imediat și fără echivoc sensul. Palaestra se află într-un dialog cu teritoriul, pe care îl organizează în jurul său. Elementele secundare articulează și diversifică felul în care este percepută și descoperită aceasta în parcul sportiv. Palaestra este mai mult decât o sală de sport.