Matei Eugen Stoean (n. 1987, București, România) este arhitect practicant și asistent universitar în cadrul departamentului "Bazele proiectării de arhitectură" al Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu". Doctor în arhitectură din 2017 cu teza „Arhitectura teritoriilor de frontieră. Bisericile de zid ale românilor din nordul Olteniei, Munteniei și din sudul Transilvaniei (1700-1850)”, precum și studii postdoctorale și granturi de cercetare la Accademia di Romania din Roma și Zentralinstitut für Kunstgeschichte din München, extinzând studiile locale cu o cercetare a arhitecturii ecleziastice aflate de o parte și de alta a Alpilor. Din 2014, împreună cu arhitecții Șerban Sturdza și Tudor Elian este co-autor al Centrului Bisericesc Român Ortodox din München. Proiectul a fost realizat în colaborare cu PRODID – un laborator de arhitectură ce oferă servicii complete de proiectare, concentrându-se pe o direcție de cercetare a meșteșugurilor, a noilor medii și a tehnicilor experimentale.

Ca parte a ansamblului „Centrul Bisericesc Român Ortodox din München” (CBROM), Sala Crucilor se află sub spațiul central al bisericii. Parcursul e început de la fântâna exterioară din piatră, prin texturile brute ce contrastează puternic cu travertinul neted din continuarea soclului. Continuând parcursul inițiatic, materialitățile și texturile brute, de la piatră cioplită și până la betonul aparent cu muluri buciardate (la sudul foaierului) contrastează puternic cu travertinul neted ce vine în continuarea soclului bisericii, asemenea și cu treptele scării ce conduc spre sala hipostilă. Foaierul se continuă cu sala prin patru uși largi cu efect de continuitate interior-exterior. Spațiile exterioare ale curții și foaierului se întrepătrund cu cel interior, al Sălii Crucilor - ampla încăpere îmbrăcată pe cinci laturi în cărămidă aparentă, unul dintre cele mai importante spații publice interioare ale ansamblului. La cele două capete, Sala Crucilor este determinată de două încăperi distincte ce conțin momente esențiale în definirea omului creștin: Începutul - baptisteriul (vest), Euharistia - Altarul (capela de la est), lăsând la mijloc un întreg spațiu al comunității, cu rol principal de reuniune în afara slujbelor (un cadru destinat atât conferințelor, expozițiilor cât și agapelor și celebrărilor). Interiorul sălii hipostile este determinat de cei zece stâlpi ce se ridică din pardoseala de cărămidă (simbolizând pământul) și înțeapă „cerul” auriu. Stâlpii sculpturali au luat forma unor cruci cu basoreliefuri într-un spațiu ce se dorea a nu fi definit de construit, ci de simbol. Fiecare dintre cei zece stâlpi, diferiți ca formă și texturi, realizați din beton aparent prefabricat, are intarsii cu textul uneia dintre cele zece porunci (în română și germană). Astfel, ca o alegorie, prin cele zece porunci de pe stâlpii ce susțin biserica mare, Vechiul stă la baza Noului - iar spațiul public al comunității este în legătură cu lăcașul de cult de deasupra. Fiecare colț al acestui spațiu are un detaliu, o intarsie, o nișă, o sursă de lumină, un obiect de mobilier proiectate anume pentru a contribui la imaginea de ansamblu a sălii hipostile – Sala Crucilor.