Extensii Umane: Celulă de Locuire

Andreea Ilie este o artistă care se inspiră din legătura inerentă dintre arhitectură și psihicul uman. Lucrările sale surprind esența clădirilor sociale și a spațiilor comune, subliniind influența lor profundă asupra individului modern. Prin lucrările sale, ea încearcă să dezvăluie adevăratul scop al acestor spații și să sublinieze importanța vitală a experiențelor colective, combătând sentimentul profund de alienare care poate pătrunde în viața noastră atunci când ne simțim deconectați de noi înșine și de ceilalți.

Într-o lume în care fiecare element al locuințelor sociale devine un artefact meticulos realizat, Andreea Ilie decide să exploreze forma, funcția și idealurile socialiste. Arhitecții, exemplificați de vizionarul Ricardo Bofill, reimaginează locuințele sociale ca fiind mai mult decât simple structuri utilitare; acestea devin lucrări care reflectă complexitatea valorilor sociale, acoperind și protejand indivizii. Această narațiune, împletită cu ceramica, transformă părțile fragmentate ale clădirii în corpuri vii, fiecare cu o poveste distinctă. Alegerile arhitecturale transcend funcționalitatea lor imediată. Ele devin relatări intricate care reflectă structurile și aspirațiile mai vaste ale societății. Acest proiect devine un mediu care nu numai că surprinde esența fizică a locuințelor sociale, dar transformă aceste fragmente în piese cu un scop în cadrul mediului construit. Separarea intenționată a obiectelor ceramice devine o reprezentare a alienării, reflectând natura fragmentată a vieții contemporane. Fiecare piesă individuală, o celulă solitară, dovedește forțele izolatoare ale modernității. Actul deliberat de separare a acestor entități semnifică, de asemenea, diviziunile societale adesea perpetuate de structurile capitaliste - fragmentate și detașate. Totuși, reasamblarea meticuloasă a acestor celule apare ca un act transformator, o metaforă vizuală pentru potențialul comunității, solidarității și identității comune în cadrul idealurilor socialiste. Actul de reunire a acestor fragmente, dincolo de o reconstrucție fizică, simbolizează o regăsire a unității societale. Pe măsură ce elementele ceramice se unesc pentru a recrea o structură mai mare, ele dau viață clădirii. Proiectul prezintă realitatea și clădirile în forma lor cea mai pură, lipsită de orice context, prezentând un sens brut, redând contradicția, repetiția și rugozitatea. Se pătrunde în acest sistem plat care rearanjează și reinterpretează arhitectura așa cum o percepem noi, permițând o înțelegere deplină a scopului său social final - conectarea oamenilor și a omului la celula de locuire.