Iris Popescu este arhitect specializat în proiectare incluzivă și accesibilizare, și-a dedicat cariera dezvoltării responsabilității sociale a arhitecților și a altor actori relevanți, punând accentul pe beneficiile folosirii empatiei în proiectare pentru a remodela mediul construit într-unul care îmbrățișează diversitatea și susține persoane din diverse categorii sociale să participe activ la viața comunității. Prin fondarea AMAIS, coordonarea proiectelor organizației și cercetarea în domeniul accesibilității, susține cauza creării unor medii echitabile pentru persoanele cu dizabilități permanente, temporare sau bazate pe context. Cu un doctorat în arhitectură și roluri de conducere în organizații internaționale precum Uniunea Internațională a Arhitecților, unde este Director al Regiunii a II-a, parte a grupului de lucru Architecture for All, se angajează să producă schimbări la nivel global și să susțină principiile de design incluziv. În calitate de autor al primului ghid de design incluziv din România și expert validat pentru URBACT, contribuie activ la modelarea unei societății echitabile, transformând accesibilitatea și incluziunea în părți firești ale procesului de proiectare.

În ciuda resurselor despre incluziune, prejudecățile asupra accesibilității persistă în mediul construit. Soluțiile de design incluziv sunt dezvoltate în paralel cu arhitectura, intersectându-se la finalul proiectelor. Un sondaj din 2019 cu 87 de profesioniști români (69% arhitecți) a relevat o confuzie între accesibilizare și designul incluziv, reflectată în accesibilitatea slabă a spațiilor publice. Dezvoltarea unui mediu construit incluziv necesită o colaborare între diverși actori, arhitecți, administrația publică, ingineri, dezvoltatori și activiști. Exercițiile de empatie sunt esențiale pentru a schimba perspective, mergând mai departe de a simula dizabilitățile, prin implicarea oamenilor cu diferite abilități care pot aduce experiența personală în această conversație. În 2022, am organizat Empathy Retreat, un proiect de cercetare intersecțional în care participanții au contribuit la scrierea primului ghid de design incluziv românesc. Am adus împreună 32 de persoane, din categorii sociale și profesionale diverse, arhitecți, urbaniști, experți, consilieri locali din primării, activiști, din spectrul queer, cu dizabilități vizuale, locomotorii, de auz, persoane neurodivergente sau fără dizabilități. Am provocat raportarea individuală la diversitatea umană, intersecționalitate și incluziune printr-un program de 3 zile: Listen&Share: descoperirea poveștilor personale, identificarea prejudecăților și a situațiilor de excludere. Experience: identificarea obstacolelor din spațiile publice, împărtășirea experiențelor. Analyse&Act: teorie despre designul incluziv, analize de accesibilitate și discutarea așteptărilor participanților de la un ghid de design incluziv. Rezultatele includ schimbări în perspectivele și viețile profesionale ale participanților și publicarea primului ghid de design incluziv din România. Chestionare ulterioare arată schimbări în modul în care participanții percep dizabilitatea, mulți integrând practici incluzive în munca lor. Proiectul a fost un context incluziv de dialog care ne-a ajutat să oferim participanților imboldul de care aveau nevoie pentru a vedea accesibilitatea și incluziunea ca părți firești ale procesului de proiectare. Crearea și facilitarea inițiativelor similare oferă profesioniștilor din mediul construit experiențe esențiale pentru a adopta incluziunea ca prioritate în practica lor.Mai avem nevoie de cercetare pentru a include exercițiile de empatie în programa academică, depășind astfel prejudecățile existente.