De zece ani, Beta premiază inițiativele și proiectele de arhitectură de calitate din România, Ungaria și Serbia. Juriul internațional din fiecare ediție este format din arhitecți de renume, iar premiile acordate reflectă determinarea noastră de a promova autorii și proiectele cu un impact benefic asupra mediului construit.
Pentru prima oară în această competiție, am introdus Premiul Publicului, prin care ne dorim să îmbunătățim legătura arhitecților cu publicul larg, subliniind importanța arhitecturii care se adresează direct valorilor și nevoilor societății.
Cu toții trăim și folosim orașul și spațiile pe care arhitecții le proiectează, așa că dorim să recunoaștem în Premiile Beta preferințele publicului larg. Premiul Publicului este modul nostru de a aduce arhitectura de calitate mai aproape de publicul larg și de a promova acele proiecte de arhitectură care ne fac mândri de orașele în care trăim. Fiecare persoană poate vota un singur proiect din categoriile Spațiu Construit, Spațiu Interior, Spațiu Public, Lucrări de licență și Căutări.
Votul publicului va fi deschis deodată cu vernisajul expoziției și se va desfășura până la finalul concursului, când proiectul cu cele mai multe voturi va fi premiat în cadrul Galei de Premiere a Premiilor Beta 2024.
Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Attila KIM Architects este echipa condusă de arhitectul Attila Kim, un arhitect cu o vastă experiență în proiectare de expoziții și evenimente culturale, restaurare și proiecte de arhitectură, nominalizat de trei ori pentru premiul de arhitectură contemporană al Uniunii Europene, premiul Mies van der Rohe, câștigător al mai multor premii naționale în cadrul Bienalei de Arhitectură București, Anualei de Arhitectură București, Bienalei de Arhitectură Transilvania, Premiile Arhitext, și distins în 2016 cu Arts and Society Leadership Award de Aspen Institute pentru contribuția adusă culturii românești.
Attila Kim este membru fondator al atelierelor de arhitectură Studio Kim Bucșa Diaconu (SKBD) și Lundi et Demi, iar începând cu 2012 desfășoară activitate profesională independentă, conducând o echipă tânără și dinamică, sub numele de Attila KIM Architects. Membrii echipei sunt Attila Kim, Alexandru Szűz Pop, Adina Marin, Andreea Precup și Cristina Iordache.
Proiectele importante includ clădiri publice, clădiri rezidențiale, showroom-uri, expoziții și târguri, magazine și restaurări de monumente istorice.
Începând din 2016, Attila Kim este Comisarul României la Bienala de Veneția.
Descrierea proiectului în limba maternă
Cazarma militară din Piața Unirii din Timișoara, construită pe vremea imperiului austro-ungar, este unul dintre cele mai emblematice și enigmatice clădiri pentru toți vizitatorii si locuitorii orașului. Abandonat și închis de patru decenii, clădirea azi are fațadele fără tencuială, fără decorațiunile tipice arhitecturii de acum două secole, fiind redusă la elementele structurale, la pereții portanți de caramidă, neavând nici măcar geamuri în tâmplăriile rămase. Și spațiul interior este fără compartimentări interioare, cu pardoselile și tencuielile scoase și cu pereții de cărămidă la vedere. Clădirea, care datorită formei în plan, poartă și numele de Cazarma U, este organizată în jurul unei curți interioare vaste, unde natura a pătruns organic, formând o mică junglă urbană.
După Sculptură / Sculptură După din cadrul programului Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023, propune redeschiderea acestei clădiri pentru o serie de expoziții de sculptură permanente și temporare, care să ofere diferite puncte de vedere curatoriale și artistice asupra evoluției sculpturii românești din ultimii 50 de ani.
Proiectul arhitectural și-a propus, ca folosind resurse minime, să transforme această clădire abandonată într-un muzeu temporar al sculpturii. Arhitectura expozițională este firul roșu care ne conduce prin cele trei niveluri ale clădirii. Fiecare nivel este marcat de cursivele de distribuție, aliniate pe laturile interioare ale aripilor clădirii.
Pereții interiori ai cursivelor au fost dublate cu un perete nou, decupat în dreptul ușilor si geamurilor, care marchează spațiile expoziționale și devine interfața fiecărei expoziții, fiind suportul fizic al conceptelor curatoriale, biografiilor artiștilor și denumirilor tuturor spațiilor.
Clădirea peste tot a fost păstrată în starea în care a fost găsită și toate elementele noi sunt perfect finisate, folosind doar elemente albe sau negre, în contrast cu cărămida roșie a clădirii și verdele vegetației exterioare.