Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Attila KIM Architects este echipa condusă de arhitectul Attila Kim, un arhitect cu o vastă experiență în proiectare de expoziții și evenimente culturale, restaurare și proiecte de arhitectură, nominalizat de trei ori pentru premiul de arhitectură contemporană al Uniunii Europene, premiul Mies van der Rohe, câștigător al mai multor premii naționale în cadrul Bienalei de Arhitectură București, Anualei de Arhitectură București, Bienalei de Arhitectură Transilvania, Premiile Arhitext, și distins în 2016 cu Arts and Society Leadership Award de Aspen Institute pentru contribuția adusă culturii românești.
Attila Kim este membru fondator al atelierelor de arhitectură Studio Kim Bucșa Diaconu (SKBD) și Lundi et Demi, iar începând cu 2012 desfășoară activitate profesională independentă, conducând o echipă tânără și dinamică, sub numele de Attila KIM Architects. Membrii echipei sunt Attila Kim, Alexandru Szűz Pop, Adina Marin, Andreea Precup și Cristina Iordache.
Proiectele importante includ clădiri publice, clădiri rezidențiale, showroom-uri, expoziții și târguri, magazine și restaurări de monumente istorice.
Începând din 2016, Attila Kim este Comisarul României la Bienala de Veneția.
Descrierea proiectului în limba maternă
Spatiile expozitionale din Muzeului Național de Artă Timișoara, au un caracter foarte puternic, pe de-o parte din cauza formei arhitecturale baroce, iar pe de altă parte datorită contrastului dintre culoarea albă a pereților și a tavanelor respectiv culoarea închisă a lemnului tâmplăriilor și a plintelor. Primul pas a reprezentat neutralizarea tuturor elementelor vizuale nenecesare si transformarea muzeului intr-un spatiu omogen, care sa permita lucrarilor sa fie in centrul atentiei.
Impreuna cu curatoarea expozitiei, Doina Lemny, expertul Brancusi din partea Centre Pompidou, s-a decis expunerea lucrarilor intr-o forma noua, atipica pentru expozitiile artistului de pana acum. Fiind vorba de un numar mare de fotografii realizate chiar de catre Brancusi, cu lucrarile sale, era importanta expunerea acestora dar si relatia lor cu sculpturile. Pentru a transforma spatiul acesta a fost vopsit integral in negru pentru a absorbi lumina, cu zone de draperie neagra si pardoseala acoperita cu mocheta neagra pentru a absorbi sunetul, o abordare diferita de spatiile de tip white cube folosite in trecut. Astfel privitorul este introdus intr-o dimensiune in care simturile ii sunt estompate. Iluminatul punctual pe fie care lucrare, opus unuia general, face ca restul vizitatorilor sa fie inghititi in intuneric si accentual se pune pe conexiunea vizitatorului cu lucrarile de arta creand o legatura intima puternica.
Arhitectura expozitiei recreeaza atmosfera din atelierul de fotografie al lui Brancusi care prin excluderea luminii naturale incerca sa surprinda in imaginile sale esenta sculpturilor si transmiterea emotiei catre privitor anuland orice alt element perturbator.
