Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Dorin Ștefan Adam este arhitect și fondator al biroului MÂNADELUCRU, birou ce își desfășoară activitatea cu preponderență în domeniul arhitecturii și designului, având un colectiv redus de oameni, bazându-se mult pe o anumită comunicare și apropiere între membrii echipei; acest lucru duce la o abordare personală, foarte punctuală și detaliată a fiecărui proiect de care se ocupă, cu o atenție sporită asupra cerințelor directe ale clientului și asupra unei rezolvări cât mai sincere și corecte.
Conferențiar doctor arhitect al UAUIM București, coordonator al atelierului de proiectare anii 2-3. Prin îndrumarea academică caută să surprindă necesitatea și rolul arhitecturii într-o lume în transformare și să inducă studenților capacitatea de a reacționa personal la temele proiectelor.
Curator al unor serii de expoziții de artă și arhitectură, a inițiat o serie de instalații la limita între arhitectură și artă, care surprind starea fondului construit nebăgat în seamă sau patrimoniul uitat. De curând este cofondator al asociației VICEVERSA o platformă care se concentrează pe dialogul dintre arhitectură și artele vizuale cu problemele actuale ale politicii și ale societății.
Descrierea proiectului în limba maternă
Demersul conceptual al biroului a fost convingerea reprezentanților parohiei că principalul scop a ceea ce urma să se realizeze să nu fie doar un spațiu cu destinație liturgică ci prioritar un spațiu pentru comunitate, un loc al tuturor: loc de joacă și lecții, loc de gătit, bibliotecă, spațiu memorialistic, mic muzeu al icoanei; spațiu exterior destinat activităților diverse, altul decât cel al curții, un loc al întâlnirii.
Deciziile în cadrul unei parohii se iau atât de preoții parohi cât și de comitetul parohial. Sarcina dificilă a constat în convingerea a 25 de persoane cu pregătire intelectuală și culturală foarte diferită având și preferințe personale foarte diverse că biserica poate avea un impact asupra societății și prin mijloace alternative nu doar cele ale slujirii cultului liturgic.
Propunerea biroului a fost edificarea într-un spațiu restrâns, îngust situat între blocuri și biserică potențând astfel îngustimea limitei. Astfel am început “locuirea” și folosirea “restului”, adică acel spațiu al nimănui. Înainte de construirea blocurilor, biserica dispunea de o curte mult mai extinsă. Cu timpul, această curte s-a micșorat treptat, devenind în cele din urmă curtea comună a blocurilor, zona de unde se realizează accesul în scările de bloc. Dacă în comunism bisericile erau înecate de avântul socialist al construirii patriei și de anularea sistematică a oricărui reper religios, după 1989, bisericile au început să răsară pretutindeni, într-un ritm alert. Această nevoie de a construi s-a asociat cu o arhitectură eclezială de calitate scăzută, cu modele ale unei arhitecturi istorice complet neînțelese și care erau amplasate aleatoriu fără o coeziune arhitecturală.
Clădirea îngustă și zveltă, este amplasată parțial pe limita de proprietate și este distanțată de aceasta prin două concavități, menite să protejeze arborii existenți, realizând totodată și racordul cu aliniamentul clădirii învecinate. Prin dimensiuni, proporții, finisaje și culori, clădirea nu imită așa-zise canoane ale arhitecturii bisericilor ortodoxe, dar rămâne loială scopului său. Parterul sub forma porticului, textura zidului, crucile de alamă, clopotele din campanila de la stradă, locul lumânărarului integrat în lățimea mică a clădirii fac ca arhitectura propusă să fie una eminamente contemporană dar fără să fie străină de biserica parohială.
