Absolvent al Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM) din București, promoția 2024, am acumulat experiență valoroasă în domeniu lucrând în două dintre cele mai mari birouri de arhitectură din București pe perioada facultății. Această experiență practică mi-a oferit o înțelegere mai profundă asupra meseriei. Pe parcursul studiilor universitare, am avut ocazia să particip la două ediții ale workshop-urilor BIM, organizate atât în București, cât și în Veneția, în cadrul programului Erasmus PLUS. Aceste workshop-uri mi-au permis să îmi îmbunătățesc abilitățile de colaborare și utilizare a tehnologiilor avansate în proiectarea arhitecturală.

Proiectul este amplasat lângă biserica Sfinții Apostoli, într-o zonă centrală a Bucureștiului, care a suferit transformări majore, în special în perioada comunistă. Acțiunile pentru noul centru civic au distrus țesutul istoric și au înlocuit vechi străzi cu blocuri de locuințe. După cutremurul din 1977, regimul lui Ceaușescu a folosit consolidarea clădirilor ca pretext pentru demolări, transformând proiectul într-un instrument de propagandă politică. Rezultatul este o zonă de tensiune între cele două tipuri de țesut urban: cel istoric și cel nou. Spațiile urbane care aveau odinioară conexiuni în țesut au devenit acum fragmente reziduale, iar locuri și artefacte urbane importante sunt îngrădite de contextul blocurilor. Blocurile, cu fațadele lor decorate către bulevarde, își întorc spatele către țesutul istoric, generând un peisaj urban insalubru către "spate" - către țesutul istoric. Reconfigurarea acestor zone este posibilă, dar ridică întrebări: se poate reconecta acest țesut fără a afecta integritatea fragmentelor? Este nevoie de intervenții asupra limitelor? Funcțiunea care are puterea de a aduna comunitatea existentă în jurul ei și de a coagula acest fragment urban este cea de ansamblu de cartier. Acesta înglobează atât nevoile comunității actuale, cât și nevoile celei ce se va dezvolta în jurul ansamblului. Un punct de la care am plecat este posibilitatea creării unui circuit pietonal care să lege cei doi poli de interes cultural: Curtea Veche și Ruina (ambele clădiri de secol 17, reprezentative pentru arhitectura brâncovenească). Această legătură este un interes major. O astfel de intervenție urbană ar putea să ajute țesutul enclavei să comunice mai bine cu orașul. Spre cealalta parte, catre ruina, cladirea devine mai permeabila, intreaga fatada devine un fundal pentru ruina. Intreaga zona tinuta de fatada cortina este transformata intr-o gradina a ruinei, iar in zona ruinei apare un element de legatura intre cele doua obiecte. Clădirea este așezată în sit astfel încât să creeze front cu blocurile, astupând în același timp numeroasele calcane de pe sit. Geometria sitului face ca o astfel de spină să se potrivească bine în acest loc, ea acționând și ca o barieră față de blocuri. Organizarea clădirii este făcută în jurul acestei spine, acest element central (conținător), în care se desfășoară circulațiile și anumite spații servante. Acest cornier ține frontul către blocuri, ajungând și la fațadă.