Duminică, 15 Septembrie, de la ora 13:00, vă invităm la o foarte lungă masă alături de expozanții ediției cover me softly a Beta, din Piața Libertății, trecând prin holul de la intrare și până în curtea clădirii Comenduirii Garnizoanei. Vom aduce și noi gustări, fructe și muzică. Vă așteptăm și pe voi să aduceți orice vă place și vreți să împărțiți cu ceilalți: de mâncat, de băut sau de povestit. Masa foarte lungă, precum instalația Thread a lui Akane Moriyama, va uni spațiul public al Pieței Libertății și curtea interioară, clădirea funcționând ca o balama între aceste spații.

Veți putea cumpăra Prosecco și cocktailuri de brunch de la barul Aethernativ de la Comenduirea Garnizoanei. Acesta e primul dintr-o serie de evenimente pe care le vom avea pentru ca voi să puteți cunoaște expoziția și artiștii mai bine, într-un cadru altfel, potrivit pentru o dimineață târzie de Duminică.

Masa foarte lungă va conclude seria de evenimente din weekend-ul de deschidere al bienalei. cover me softly va continua cu tururi ghidate, evenimente comunitare, performance-uri muzicale, workshopuri și multe altele, până pe 27 Octombrie.