Problematica dezenclavizării în discursurile secolului actual

Oana este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Este interesată de dimensiunea urbană a proiectelor, pe care o experimentează printr-o mobilitate Erasmus în Paris, urmată de practica în cadrul unui birou din același oraș. Participă la o serie de concursuri internaționale și colaborează pentru un proiect publicat în revista Koozarch. În prezent, este doctorand și cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.

Enclava poate fi descrisă ca un amplasament cu granițele închise, o excepție în țesut, o gaură neagră - vorbim, așadar, despre excepții de la reguli, de amplasarea unor funcțiuni contrastante în țesuturi mai degrabă închegate, față de care nu participă la vreun dialog. Problema enclavelor este prezentă la mai multe scări și aduce împreună domenii vaste - fie că vorbim de geografia urbană, de statul în stat și tot ce decurge de aici (vezi actualul conflict israelo-palestinian), sau de enclavele urbane și arhitecturale prezente sub multe configurații (aeropoarte, mall-uri, ansambluri industriale, închisori etc.), vedem că situațiile diferă, dar regulile sunt aceleași. A propune o formă de integrare pentru aceste enclave este o nevoie aproape indiscutabilă, însă zona care merită dezbătută se referă la nuanțele pe care această acoperire sau dispersie le necesită. Fie că vorbim despre structura enclavei care poate să rămână aceeași, reacoperită de un alt sens sau despre o intervenție care să îi schimbe complet configurarea, scarea, accesibilitatea, diferențele discursive devin productive și conturează o dezbatere valoroasă. Astfel, acest articol își propune să cerceteze o catalogare a modurilor de dezenclavizare prezente în discursurile secolului actual. Este vorba, așadar, despre partea discursivă și teoretică a intervențiilor care pot fi abordate în raport cu enclavele, în texte ale unor autori precum Pier Vittorio Aureli, Richard Sennett, Lieven De Cauter. Rezultă de aici o serie de întrebări care vor contura demersul logic al acestui articol: dacă enclava în sine poartă un sens profund peiorativ, putem extrage din calitățile sale (interiorizarea, o tipologie specifică, limitele clare) unelte prin care să devină parte integrantă din oraș? În ce mod intervențiile asupra enclavelor pot să le restituie orașului, însă fără să se dilueze în masa urbană din care fac parte? Este cu adevărat nevoie de o deschidere aproape totală a orașului, sau tocmai aceste contraste accentuează o coerență a regulilor existente? Pe de altă parte, ce putem extrage din direcțiile discursurilor despre fenomenele de dezenclavizare, în metodele actuale de intervenție? Astfel, articolul propune posibile răspunsuri pentru întrebările formulate, discutând problematicile enclavelor în context urban, la un nivel discursiv, printr-o serie de dualități - între limită și frontieră, autonomie și dependență în teritoriu, excepție și integrare.