Ornament și trecut comun

Având formare în domeniul arhitecturii, Mihai-Claudiu Moldovan este membru al Asociației Prin Banat, activând într-o diversitate de proiecte, care au ca scop cercetarea, documentarea, promovarea și salvgardarea patrimoniului construit. Activând în mare parte în sfera non-guvernamentală, este autorul al mai multor publicații de cercetare ale patrimoniului regional, precum Detaliul Secession - Timișoara (editura Intaglio, 2021), Art Nouveau în Timișoara - o abordare cronologică (editura Patrimonia, 2022), Revista Heritage of Timișoara #1 - Piața Plevnei (editura Noua, 2022), Revista Heritage of Timișoara #3 - Piața Victoriei (editura Noua, 2023) sau co-autor al publicației Common Heritage - A tale of four cities (editura Intaglio, 2023). În ultimul deceniu s-a implicat în proiecte precum Heritage of Timișoara, Common Heritage sau Ambulanța pentru Monumente - Banat.

Prin configurațiile sale spațiale distincte, fiecare oraș reprezintă o entitate urbanistică unică, care se remarcă prin caracteristici formale și spațiale individuale, rezultat al unui proces particular de evoluție urbanistică și arhitecturală. La nivelul detaliului arhitectural, vocabularul utilizat a rămas constant de-a lungul timpului, bazându-se pe repertoriul greco-roman. Însă, începând cu anii 1900, asistăm la o eliberare formală datorată atât schimbărilor filosofice ale epocii, cât și evoluției tehnologice. Astfel, apar clădiri cu adevărat unice, devenind repere importante în peisajele urbane. Timișoara nu face excepție, multe dintre detaliile sale arhitecturale fiind recunoscute și considerate unice. Lipsa exercițiului de cercetare comparativă sau a arhivelor, cauzată de contextul geopolitic al secolului XX în regiunea Banatului istoric, a determinat o stagnare în explorarea acestui patrimoniu. În ultimii ani, însă, noi cercetări subliniază caracterul comun al orașelor din regiune, prin identificarea clădirilor semnate de arhitecți renumiți care au lucrat în regiune. De exemplu, arhitectul Lipót Baumhorn, ale cărui lucrări se găsesc în Timișoara (România), Lugoj (România), Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Novi Sad (Serbia), prezintă adesea un repertoriu decorativ similar, clădirile sale prezentând decorațiuni de multe ori identice. Studierea metodelor de transfer al informațiilor și tendințelor de la începutul secolului XX, cu accent pe relațiile de influență reciprocă între principalele centre creatoare, reprezintă o direcție de cercetare importantă. Cataloagele de ornamentație care circulau în spațiul european, oferind ornamente din ipsos, au avut un impact semnificativ, iar adaptările locale realizate de meșterii ipsosari din fiecare oraș sunt de asemenea un subiect de interes major, rezultând detalii adaptate la specificul local al fiecărui oraș. Cercetarea repertoriului decorativ comun al orașelor din euroregiune nu numai că aduce o contribuție valoroasă la nivel memorial, reunind narațiuni comune fragmentate brutal în secolul trecut, dar are și relevanță profesională. Studiul comparativ poate deveni un instrument util pentru cercetări și aprofundări ulterioare, umplând lacunele existente în literatura de specialitate actuală. În final, ornamentele comune identificate în orașele euroregiunii, pot deveni ambasadori ai unui discurs unitar, contribuind la închegarea și dezvoltarea de colaborări și proiecte comune.