Drăgan Dragomir este arhitect din 2003 și conduce propria firmă DCXS Architecture din 2006. Este o persoană activă social și cultural. Drăgan Dragomir a obținut nominalizări și premii în arhitectură dezvoltând în paralel pasiunea pentru grafică, unde în urma invitațiilor la saloane locale sau internaționale, a obținut premii pe proiectele depuse. În cadrul activităților firmei de arhitectură, adăugă editarea și tipărirea de albume de grafică, și din 2013, publică seria de albume TDB/Terapie de Basm, cu care participă frecvent la EECC/ East European Comic Con la București. Îmbină util cele două pasiuni creând o personalitate particulară pentru DCXS Architecture, firmă care activează la nivel național și european, având parteneri de prestigiu din Franța si Regatul Unit. Particularitățile, istoricul si rezultatele obținute ajută și în cadrul carierei academice unde activează ca și cadru asociat sau titular, în cadrul corpului profesoral al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara începând cu 2005. În acest context, în 2018 este ales președinte al filialei Timiș a Ordinului Arhitecților din România. Apropierea de patrimoniu, prezervarea și promovarea valorilor uitate, dezvoltă o serie de practici studențești pe care le organizează la Sebeș, în județul Alba, de unde este originar. Acestea se concretizează sub forma studiu doctoral pentru care în 2020 i se acordă titlul de Doctor în Arte Plastice, pe o tema care include restaurarea și protejarea patrimoniului construit.

Ce înseamnă împreună, în arhitectura contemporană? Inseamnă optimism și colaborare. Competiția între arhitecții consacrați și birourile tinere este dificilă fără decență și respectarea unui cod deontologic, iar politicile afectează moralitatea unei concurențe constructive, estompând „împreună” în fața individualismului. Totuși, optimismul și plăcerea de a face arhitectură implică acceptarea provocărilor alături de ceilalți actori. Provocarea noastră este să facem misionariat în zonele neglijate, care reprezintă un procent îngrijorător din fondul construit. Arhitectura devine artă prin integrarea aspectelor sociale, estetice și culturale, influențând comunitatea. O construcție nouă poate revitaliza un oraș decăzut, creând un precedent. Proiectul trebuie să fie asimilabil, având un impact pozitiv. Anduranța, răbdarea și calmul generează siguranță acolo unde există dubii. Proiectul grădiniței din Oțelu Roșu, un oraș industrial decăzut, ilustrează această abordare. Construcția respectă topologia terenului și se integrează armonios în contextul natural și social. Astfel, frontul este defensiv, fiind un “zid” raportat la fondul construit - cartierul de blocuri învechit și fără recondiționări coerente, unitare sau cu intervenții improprii, iar accesul printr-un “pod” simbolic introduce copiii într-o nouă lume, cu trimitere către ”pont levis”- urile caracteristice, un element de trecere către lumea lor. Spațiul de acces împarte circulația către cele două aripi aferente grupelor de copii, acestea protejând curtea comună.Fațadele din riflaj de lemn și vitrajele generoase creează un spațiu exterior unitar și cald, reflectând arhitectura rurală locală. Sălile de clasă sunt protejate de riflajele culisante, permițând extinderea spațiului interior în curte. Fațada sudică, cu goluri orizontale, asigură iluminarea naturală. Acoperișul din tablă antracit, cu pante asimetrice, accentuează integrarea în peisajul natural. Proiectul implică colaborarea cu un constructor local dedicat și suportul primăriei, depășind reticențele inițiale. Reacțiile pozitive confirmă succesul proiectului, demonstrând că arhitectura poate avea un impact semnificativ în modelarea viitorului. Împreună, putem transforma provocările în oportunități și crea contexte favorabile pentru dezvoltare. Va avea impactul preconizat? Va crea un loc? Va ajuta modelarea preșcolarilor care vor utiliza grădiniță? Un prim pas a fost realizat cu succes, iar acest nou „împreună” ar trebui să fie un exemplu în sine.