“Odiseea spațială” a lui Kubrick ca experiment de gândire fenomenologică

Mă numesc Carmen-Theodora Norețu și sunt masterandă la Arhitectură și Design Urban la Politecnico di Milano. Mereu m-a fascinat de modul în care orașele funcționează și răspund la mediu, cultură și, bineînțeles, comunităților lor. Îmbunătățirea vieții, sustenabilitatea și integrarea în contextul locului sunt caracteristici pe care le apreciez și pe care le consider întotdeauna atunci când proiectez. În timpul studiilor de licență la Bartlett School of Architecture, am dezvoltat o înțelegere a materialelor și a abordării site-ului, găsind soluții pentru oportunități limitate prin adoptarea unor idei adecvate pentru spații de locuit mai bune. Am vizat proiectarea unor spații adaptabile care să răspundă scopului clădirii. După absolvire, am lucrat în birouri de arhitectură din București și Londra, ceea ce mi-a permis să dobândesc diferite cunoștințe, de la planificare urbană la proiectare detaliată, și să înțeleg efortul colectiv pentru a livra fiecare proiect cu responsabilitate și profesionalism. Cercetarea mea se axează pe rolul arhitecturii în crearea unui habitat uman în spațiul cosmic. Într-un mediu extrem de diferit și auster față de cu cel de pe Pământ, schemele de adaptabilitate pot găsi un aliat în arhitectură pentru a îmbrățișa factorul uman și a crea un mediu familiar. Îmi propun să continui cercetarea academică, axându-mă pe provocările cu care se confruntă orașele contemporane și pe modul în care putem îmbrățișa constrângerile pentru a remodela mediul nostru urban.

Acest studiu examinează filmul lui Stanley Kubrick, "2001: O odisee spațială", explorând perspectivele sale asupra relației umanității cu tehnologia, arhitectura și mediul în contextul explorării spațiale. Începe cu portretizarea evoluției umane împletită cu avansările tehnologice, subliniind tensiunea dintre dependența omului de tehnologie și alienarea de rădăcinile noastre terestre. Printr-o lentilă multidisciplinară, textul subliniază importanța proiectării mediilor non-terestre care să susțină nevoile și sensibilitățile umane. Lucrarea explorează conceptul de transformare a omului în mașină, subliniind consecințele etice și de mediu ale colonizării spațiale. Subliniază importanța practicilor durabile și a responsabilității în explorarea spațială, bazându-se pe perspective din etica mediului și scrierile Hannei Arendt despre alienare. Perspectivele lui Arendt asupra provocărilor existențiale impuse de tehnologie oferă un cadru pentru înțelegerea interacțiunii dintre umanitate, tehnologie și mediu. Dimensiunea arhitecturală este esențială, abordând provocările creării unor spații locuibile în condițiile ostile ale spațiului exterior. Proiectarea navelor spațiale și a habitatelor trebuie să evoce confort psihologic pentru astronauți, atenuând alienarea resimțită în microgravitație. Expoziția "Moving to Mars" arată cum inovația arhitecturală poate simula condițiile terestre, promovând interacțiunea socială și bunăstarea emoțională în mediile extraterestre. Lucrarea lui Reyner Banham despre arhitectura mediului bine temperat oferă o perspectivă critică asupra creării habitatelor artificiale care echilibrează funcționalitatea tehnologică cu confortul uman. Portretizarea navei spațiale din "2001" de către Kubrick, de la designul ergonomic la controlul climatic, exemplifică relația simbiotică dintre oameni și mediul construit de ei. Explorarea de către film a mediilor artificiale ca mediatori între oameni și cosmos rezonează cu eforturile arhitecturale contemporane de a crea habitate spațiale durabile și umane. Cercetarea subliniază necesitatea unor designuri arhitecturale protectoare care să învăluie oamenii într-o atmosferă reconfortantă. Concluzia pledează pentru o relație armonioasă între tehnologie și condiția umană, reflectând viziunea optimistă a lui Kubrick despre integrarea tehnologică controlată. Această sinteză solicită colaborarea interdisciplinară pentru a ghida aspirațiile cosmice ale umanității spre un viitor durabil și empatic.