Infrastructură de mică producție alimentară în Valea Ierului – Masterplan Strategic

Pe Vlad îl interesează spațiile fizice și de conștiință liminale și transdisciplinaritatea. Crede în natura generalistă a profesiei și salută estomparea granițelor dintre arhitectură și alte domenii. Pregătirea academică și profesională din Timișoara, Milano și Napoli i-a modelat gustul pentru strategii de scară teritorială care izbutesc să-și păstreze coerența de la nivel de viziune la nivel de obiect de arhitectură.

Valea Ierului e una dintre zonele cu cei mai mulți mici producători agricoli pe cap de locuitor din țară. Puternica identitate agricolă a micro-regiunii se citește și în peisajul caracteristic – grădini, livezi, podgorii, lanuri, mori, ferme, turnuri de apă, foste C.A.P.-uri, tarabe, conace grofești și lungi înșiruiri de pivnițe. Majoritatea producătorilor sunt, însă, neprofesionalizați, producția are loc în spații neadecvate, iar activitatea de cercetare și infrastructura de sprijin sunt cvasi-inexistente – regiunea funcționează sub potențial. Apare, deci, nevoia unei viziuni integratoare prin care Valea Ierului să își asume vocația agro-alimentară. Am formulat o astfel de viziune în baza unei analize atente a teritoriului și a consultării mai multor entități relevante (autorități publice, grupul de acțiune locală, vânzători din piețe, distribuitori etc.). Întru înfăptuirea ei, am găsit o serie de funcțiuni care, inserate în teritoriu, compun un sistem productiv menit să sprijine propășirea regiunii. Acestea sunt: stațiunea de cercetare horticolă, centrul de sprijin pentru mici producători horticoli, hub-ul de prelucrare a produselor horticole, platforma pentru târguri anuale, centrul interpretativ, agriparc-ul și hub-ul gastronomic. Schema de amplasare a acestor funcțiuni în teritoriu caută să exprime vădit identitatea asumată prin viziune. Dispunerea hub-ului de procesare, a platformei de târguri anuale și a hub-ului gastronomic de-a lungul drumului E671 îl ajută pe cel ce străbate regiunea în a-i desluși caracterul, datorită regularității cu care aceste obiecte reprezentative punctează peisajul. Ele sunt semnale în cadrul unui parcurs, atrag vizitatori și clienți. Funcția productivă este dublată astfel de cea turistică și de consum. Pe lângă componentele dispuse la șosea mai există cele așezate în profunzimile satului Diosig. Acestea operează în strânsă legătură unele cu altele, constituind un subansamblu în cadrul masterplanului teritorial. Obiectele de arhitectură propuse utilizează un limbaj comun și respectă aceleași principii de raportate judicioasă la peisaj. Ele îndeplinesc cerințele tehnice actuale impuse de activități de mică producție, vânzare și cercetare dar, prin materialitate, morfologie și mod de ocupare a sitului fac apel la tradițiile constructive locale. Ca soluțiile să fie cât mai viabile și realiste, în alegerea siturilor am ținut cont de regimurile lor juridice, economice și tehnice, de proprietari și de reglementările existente.