Despre un drum - Strada Drumul Poștalionului

Crina Alexandra Stanciu este o proaspăt absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București, dedicată revitalizării urbane și îmbunătățirii calității vieții din orașul ei natal – București. În prezent, ea urmează studii doctorale în cadrul aceleiași instituții, loc unde își continuă cercetările cu o temă axată pe dezvoltarea durabilă a orașului București. Pasiunea ei pentru mediul construit și pentru arhitectură se reflectă în multe dintre proiectele realizate de până acum, încercând să creeze spații care să răspundă nevoilor comunității și să promoveze o dezvoltare armonioasă. În afara domeniului arhitecturii și design-ului, ea își dedică timpul și fotografiei, considerând-o un mediu complementar, un mediu ce ii permite să captureze viața urbană, dar și esența spațiilor urbane. Această pasiune dublă îi permite să proiecteze în mod sensibil, transformând cadrele urbane în povești vizuale capabile să subliniază importanța legăturilor dintre oameni și mediul construit. Participarea la acest concurs este în principiu motivată de o dorința de a explora noi forme de expresie, prin integrarea fotografiei în viziunea ei arhitecturală.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (Dex): „ POȘTALION ~oane = Trăsură de dimensiuni mari, închisă, cu mai multe locuri, trasă de patru, de șase sau de opt cai, folosită în trecut (înainte de apariția căii ferate) pentru transportul călătorilor și a poștei pe distanțe mari; diligență.” Fotografia de mai sus face parte dintr-o cercetare personală legată de prefacerea și, în definitiv, nașterea unei străzi existente doar cu numele până în perioada martie - august 2020. Fără să fie prezentă pe hărți, ori fizic, aceasta se prefigura doar în actele administrative ale unor proprietari. Nimeni nu știa cum să ajungă pe Drumul Poștalionului. Ironic poate este și numele acesteia. Un nume care descrie mai degrabă legătura cu lumea rurală a orașului București decât cu cea în care ne aflam în prezent, a orașului modern, contemporan. Și totuși, odată cu închiderea orașului si crearea unui set de restricții datorate pandemiei SARS-CoV-2, strada Drumul Poștalionului a început să se arate în câmpul încă neexplorat. Prin sutele de pași ale oamenilor dornici de afară, de verde, de ruralul orașului București (încă prezent și astăzi în multe cartiere) au re-apărut zeci de cărări mai vechi. O nouă stradă a început să se contureze. Nu mult a durat ca strada creată de oameni să se lege și de restul orașului. Avea să primească o nouă față, gri, anostă, dar care încă se află la limita Bucureștiului ca un mare sat. Pe de altă parte, chiar dacă păreau ca-și pierd strada nou descoperită, oamenii nu au renunțat în a-și face loc printre mormanele de pământ apărute printre materiale de construcții și gunoaiele de toate felurile. Timp de 3 luni strada a fost numai a lor. Odată însă cu terminarea sistematizării acesteia și apariția primelor mașini, omul a fost gonit de pe strada creată de el și trimis înapoi în incinta propriului apartament. Și dacă omul a fost înaintea străzii, de ce strada pare să-l conducă pe om? De ce Bucureștiul nu-și deschide poate puțin mai mult străzile, sa-l reprimească pe om acolo unde-i este locul, acolo, înaintea străzii?