Text de prezentare a autorului în limba maternă
Proaspăt absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism, aici în Timișoara. O fire destul de rezervată și timidă, până când ajungi să mă cunoști. Cu diverse pasiuni, mari și mici, de la arhitectură la urbanism, la design grafic, pictură și chiar fotografie mai nou, în special fotografia pe film, pe care am descoperit-o acum trei ani.
Descrierea proiectului în limba maternă
Tot timpul ți se spune: ai grijă unde ajungi, ai grijă ce vizitezi, ai grijă de bani, să nu ieși singură pe stradă, să te hidratezi, să îți pui ceva pe cap dacă ieși în soare etc. Poate din păcate, sau din fericire, nu poți respecta totul. Două zile, mijlocul lui iulie, umblând pe coasta Amalfitană cu patru prieteni dragi; două zile în care ai schimbat nenumărate trenuri, autobuze și chiar un vas, ai căutat constant un petic de umbră și nu doar pentru tine. Oare ce era mai palpitant? Să rămâi înmărmurit în fața priveliștilor, în fața mării de un albastru cobalt deosebit sau să plângi de bucurie când dai de o mică cișmea? Ați crede că a fost un scurt concediu, că a fost planificat cu luni de zile în urmă, însă totul a fost spontan, mereu spontan. Nu este deloc ușor să fii student plecat cu Erasmus+, nu este ușor să cauți cele mai ieftine variante pentru a ajunge în locuri atât de speciale care îți taie răsuflarea. Dar uite, pot spune că am ajuns aici și am rămas cu aceste imagini superbe, cu aminitiri atât de plăcute, acolo unde am simțit pentru prima dată că pot fi eu, autentică, oriunde în lume, oriunde sub soare.