Autor(i) / Reprezentanți echipă
Armbruster Iulia Andreea
Profesia
Arhitect
Locația proiectului
Cluj-Napoca, judetul Cluj
Dată început proiect
Octombrie 2023
Dată finalizare proiect
Iulie 2024
Credite foto
Armbruster Iulia Andreea
Text de prezentare a autorului/biroului în limba maternă
Armbruster Iulia Andreea a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", unde a studiat Facultatea de Arhitectura cu predare în limba engleză. Pe parcursul studiilor, s-a focusat pe interacțiunea dintre mediul înconjurător și obiectul de arhitectură, explorând modalități de a face proiectele cât mai sustenabile. Ambițiile sale de viitor includ continuarea acestor teme în viața profesională, cu scopul de a dezvolta și aprofunda cât mai mult posibil subiectele legate de sustenabilitate în arhitectură.
Descrierea proiectului în limba maternă
Proiectul de diplomă este situat în cartierul Mănăștur din Cluj, un loc dezvoltat rapid în perioada comunistă. Tradițiile locuitorilor, incluzând activitățile agricole, sunt păstrate prin grădinile comunitare existente. Pe lângă existența grădinilor comunitare improvizate de pe sit, în cartierul Mănăștur din Cluj au loc numeroase evenimente, cursuri și workshop-uri pe tema agriculturii, inclusiv cursuri pentru elevii de la școlile din proximitatea sitului. Aceste activități, deși frecvente, se desfășoară în spații neamenajate corespunzător. Proiectul de diplomă răspunde dorințelor și ambiției comunității de a continua și dezvolta aceste activități prin crearea unui centru de cercetare agricolă integrat.
Conceptul se bazează pe intervenții neinvazive, utilizând clădiri transparente din sticlă și structuri deschise, permițând vegetației să invadeze structurile și să blureze granițele dintre arhitectură și natură. Centrul va include grădini comunitare, o piață pentru vânzarea produselor, sere și facilități educaționale, beneficiind de proximitatea instituțiilor din zonă.
Structura proiectului urmează orientările câmpurilor agricole, tranziționând treptat de la clădirile de cercetare la grădinile comunitare. Pe măsură ce se apropie de grădinile comunitare, structura se dezintegrează treptat, creând filtre de la stradă până la relația cu râul. Explorarea spațiului variază în funcție de anotimp, vegetația crescând pe structura metalică și generând umbre naturale. Aceste elemente facilitează conexiunea dintre comunitate și peisajul adiacent, oferind un mediu propice pentru activitățile agricole și educaționale.
Grădinile comunitare oferă locuitorilor posibilitatea de a se implica direct în cultivarea și îngrijirea plantelor, iar piața de vânzare a produselor locale susține economia locală. Totodată, proiectul beneficiază de proximitatea instituțiilor educaționale și de cercetare din zonă, creând oportunități de colaborare și dezvoltare a unor programe educaționale. Proiectul beneficiază de proximitatea instituțiilor educaționale și de cercetare din zonă, creând oportunități de colaborare și dezvoltare a unor programe educaționale
Structura deschisă și transparentă a clădirilor permite vizitatorilor să observe procesele agricole și să se familiarizeze cu practicile sustenabile. De asemenea, aceste clădiri servesc ca spații pentru ateliere, conferințe și evenimente comunitare, consolidând legătura dintre locuitori și centrul de cercetare.