Ana Vlaiculescu & William O’Brien Jr.

Ana Vlaiculescu & William O’Brien Jr.

Arhitecți, România, SUA

Ana Vlaiculescu este un designer de arhitectură emergent, a cărei actovotate se desfășoară între arhitectură, cercetare și producție culturală. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, unde și-a finalizat atât studiile de licență, cât și cele de master în arhitectură. Proiectul său de diplomă a fost selectat pentru Best Diploma Show București. Parcursul său academic include un semestru de schimb la UdA din Chieti-Pescara, Italia, precum și participarea la workshopuri internaționale precum Porto Academy și Porto Academy Visiting USI-Arc Mendrisio. A lucrat la Berlin în cadrul biroului Mensing Timofticiuc Architekten și a colaborat constant cu Zeia Studio din București.

William O’Brien Jr. este fondatorul și coordonatorul WOJR și directorul programului de Master în Arhitectură la MIT, unde ocupă poziția de profesor asociat. Este laureat al bursei Rome Prize Fellowship in Architecture, acordată de American Academy in Rome, și al Architectural League Prize for Young Architects and Designers. A predat anterior la University of California Berkeley, în calitate de Bernard Maybeck Fellow, și a fost LeFevre Emerging Practitioner Fellow la The Ohio State University. Înainte de a se alătura MIT, a fost profesor asistent la University of Texas din Austin, unde a coordonat seminare avansate de teorie și ateliere de proiectare în cadrul programului de master. O’Brien și-a continuat studiile postuniversitare la Harvard GSD, unde a primit Department of Architecture Faculty Design Award. De asemenea, a fost numit Fellow al MacDowell din Peterborough, New Hampshire, și Socrates Fellow al Aspen Institute.