Inaugurare instalație „Privește Orașul”

Anul acesta, Campania Privește Orașul se oprește în Piața Sinaia. Arhitectul Marius Cătălin MOGA în colaborare cu Studio Circular, vor realiza o invervenție ca urmare a unui proces care implică și antrenează publicul larg, profesioniștii, grupuri civice, comunitatea locală, în descoperirea și utilizarea responsabilă a potențialului nefolosit al sistemelor urbane disponibile. Inaugurarea va avea loc printr-un spectacol prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”.

Construind pe baza conceptului de proiect descris în Traseul Spații vii, în 2019, campania Privește Orașul pornește de la premiza că spațiul public este o noțiune prea abstractă pentru a putea fi apropiată în mod cotidian de către locuitorii unui oraș și că acest fapt este unul dintre motivele pentru care spațiul public nu este asumat, îngrijit și luat în stăpânire. Drept urmare, 5 spații publice din oraș au fost antropomorfizate în personaje cu trăsături umane (defecte, calități, trecut, viitor, credințe, speranțe, temeri etc), cu scopul de a produce o schimbare în modul în care locuitorii orașului se raportează la spațiul public pe termen lung.

În 2020, Privește Orașul devine un îndemn de a reconsidera relația cu spațiul public în contextul pandemiei COVID-19, printr-un concurs de fotografie, desfășurat în mediul online și promovat cu ajutorul unui nou personaj- mesager, care se alătură celorlalte 5 personaje apărute în campania Privește Orașul 2019.

arhitect la Atelier MASS // arhitect implicat civic prin Asociația miniMASS // cetățean sustenabil prin Asociația Clujul Sustenabil

Arhitect din 2006, după absolvirea Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, și-a completat stagiul în cadrul biroului BAU, condus de arh. Adrian Borda. Din 2011 a deschis cu trei asociați biroul Atelier MASS după o experiență comună în concursuri. O parte din proiectele realizate în cadrul biroului au fost nominalizate și premiate în cadrul Bienalelor de Arhitectură Transilvania și Națională. Implicarea civică, după experiența alternativă din birou (realizarea mai multor workshop-uri, și instalații), duce în 2012 la deschiderea Asociației miniMASS, organizație soră a biroului. Aici dezvoltă proiectul Someș Delivery începând cu 2015 și din acest an proiectul Cluj Atlas, o cartarea participativă de către tineri cu scopul de fi introduse nevoile lor în dezvoltarea urbană. Rolul de cetățean sustenabil (în devenire) a venit în urma conștientizării ireversibilității schimbărilor climatice. Împreună cu alți profesioniști din alte domenii a pus bazele unei noi asociații, Clujul Sustenabil, din 2019, din dorința de a produce o schimbare mai rapidă spre un mod de viață sustenabil.

Studio Circular este un studio de arhitectură înființat în Cluj-Napoca, în 2019. Indiferent de temă, urmărim ca prin fiecare proiect să contribuim la îmbunătățirea fondului construit, fie că e vorba de realizarea unor instalații temporare, sau a unor construcții cu caracter permanent. Fiecare proces de realizare a unei intervenții este unic. De aceea, susținem un mediu care să favorizeze un dialog deschis între toate părțile implicate în proiect.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara este o instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș. Înființat în 1949, Teatrul „Merlin” se situează astăzi printre cele mai valoroase instituții din domeniul artelor spectacolului pentru copii și tineret. Programul repertorial este variat și în creștere și cuprinde aproximativ 35 de spectacole care se adresează copiilor și tinerilor. Proiectele artistice și educative, din ce în ce mai numeroase, au drept scop crearea unui centru de interes cultural, capabil să reunească întreaga familie și să reflecte multiculturalitatea zonei, dar și deschiderea spre noile tendințe avangardiste. Prin originalitate, imaginaţie, dinamism, valorificarea noilor mijloace de exprimare teatrală, dar şi profesionalismul actorilor, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin“ adună spectatori la cele peste 250 de spectacole anuale.

Newsletter