Proiecție de film: Demain (2015, 1h 58min, Franța)

În contextul în care omenirea se află sub amenințarea iminentă a unui colaps al ecosistemelor, jurnalistul și directorul de ONG Cyril Dion, și actrița și regizoarea Melanie Laurent, împreună cu o echipă restrânsă de producție, pornesc într-o călătorie prin lume în căutarea unei soluții pe termen lung, care să le salveze copiii și să le asigure acestora un viitor sustenabil.

Timp de aproape un secol, visul progresului, născut odată cu industrializarea, denumit adesea și visul american, a schimbat felul în care trăim mai repede decât orice altă descoperire din istorie. Deși în marea parte a Europei acest vis nu mai reprezintă un ideal, el încă inspiră fanteziile țărilor aflate în curs de dezvoltare. Filmul își propune să surprindă întocmai acest vis și este structurat în 5 părți:

1. Hrănindu-ne pe noi înșine
2. A treia revoluție industrială
3. Sistem valutar deschis și economii locale prospere
4. Procesul de educare
5. Puterea oamenilor

Ce deosebește acest film de documentarele realizate până acum pe teme asemănătoare este întocmai ambiția de a expune problemele cu care se confruntă omenirea într-o perspectivă diferită. Filmul are un caracter pozitiv și oferă soluții care contribuie la construirea unui viitor mai bun. Ce știm sigur este că un singur răspuns nu va fi destul, mobilizarea trebuie să fie publică, multiculturală și internațională.

Titlu film: Tomorrow
Regizori: Melanie Laurent&Cyril Dion
Scris de: Cyril Dion
Producător asociat: Bruno LEVY
Distribuitor francez: Mars distribution
Naratori (voice-over): Melanie Laurent&Cyril Dion

Echipa tehnică
Director de fotografie: Alexandre Leglise
Manager producție: Sylvie Peyre
Sunet: Laurent Cercleux

Eveniment realizat în colaborare cu Institutul Francez.

 

Înscrierea la acest eveniment se face completând următorul formular:

Din păcate nu mai există locuri disponibile la acest eveniment. Te invităm să urmărești programul Beta 2020 și să te înscri la alte evenimente.
Din păcate nu mai există locuri disponibile la acest eveniment. Te invităm să urmărești programul Beta 2020 și să te înscri la alte evenimente.